Numeralul

Numeralul definitia si alcatuirea morfologica a sa

Numeralul este partea de vorbire flexibila care are inteles lexical deplin si exprima un numar sau ordinea numerica a obiectelor.

Numeralul dupa structura  poate fi:

a) numerale simple: doi, cinci, zece, suta, milion etc.
b) numerale compuse: doisprezece, treizeci si doi, saptezeci etc.

Numeralul dupa sens  poate fi:

a) numerale cardinale: sapte, noua, o mie etc.
Numeralele cardinale exprima un numar abstract sau concret : sase, unsprezece, douazeci etc.
b) numerale ordinale: al doilea, a doua, al saptelea etc.
Numeralele ordinale exprima ordinea prin numarare a obiectelor: intaiul, al treilea, a treia, al unsprezecelea.
Numeralul are valoare substantivala cand este folosit singur in context, in sensul ca nu arata numarul obiectelor denumite printr-un substantiv sau ordinea acestora.

Cei cinci au sosit tarziu.
Colegul tau este al doilea.

Numeralul indeplineste aceleasi functii sintactice ca si substantivul.

subiect Cei doi sunt in clasa.Al treilea n-a fost prezent.
nume predicativ Noi suntem patru.
atribut genitival Propunerea celor trei a fost acceptata.
complement direct Ii astept pe cei doi.
complement indirect M-am adresat celor trei.

Cand insotesc un substantiv numeralele cardinale de la “unu” la “nouasprezece” (inclusiv), precum si numeralele ordinale, au valoarea adjectivala si functie sintactica de atribut adjectival:

Pe strada trec optsprezece elevi.
Ei locuiau in trei camere.
Eleva aceea este in clasa a doua.

Observatii:

Numeralele de la “douazeci” in sus au valoare substantivala si cand sunt urmate de un substantiv, iar substantivul respectiv este legat de numeral prin prepozitia de, cu functie sintactica de atribut prepozitional:

Noi am cumparat douazeci si cinci de caiete.

douazeci si cinci = numeral cardinal propriu-zis, compus, cu valoare substantivala, cazul acuzativ, functie sintactica de complement direct.

Numeralele cardinale colective exprima ideea de grupare a obiectelor:amandoi, amandoua, ambii, ambele, catesitrei, catesitrele, tustrei, tuspatru, tuscinci.

Pot avea:

  • valoare substantivala: In clasa au sosit amandoua.
  • valoare adjectivala: Tustrei feciorii babei umblau in carausie.” (I. Creanga)

Numeralele multiplicative exprima cresterea cantitativa proportionala si precisa a unui obiect sau a unei actiuni (indoit, insutit, dublu).

Pot avea:

  • valoare adjectivala cand determina un substantiv: Efortul indoit a fost rasplatit.
  • valoare adverbiala cand determina un verb: Noi am castigat intreit.
  • valoare substantivala prin articulare: Indoitul salariului a fost discutabil.

Numeralele distributive exprima gruparea si repartizarea numerica a obiectelor. Pot avea:

  • valoare substantivala: Cate patru s-au trezit.
  • valoare adjectivala: „Noaptea a lasat pe flori / Cate trei randuri de salbe.” (G. Cosbuc)
  • valoare adverbiala: Mergeau pe strada cate patru.

Numeralele adverbiale indica de cate ori insusirea sau caracteristica exprimata de adjectiv sau de adverb este superioara sau inferioara altei insusiri sau caracteristici.

Aceste numerale se numesc adverbiale, deoarece ca si adverbele determina un verb, un adjectiv sau un alt adverb.

Pot insoti:

  • un verb: El s-a lovit de trei ori in usa.
  • un adjectiv la gradul comparativ de superioritate: Oastea marelui vizir este de zece ori mai numeroasa decat a lui Mihai.
  • un adverb la gradul comparativ de superioritate: Primul concurent a alergat de doua ori mai repede decat al cincilea.

Observatii:

Numeralul adverbial o data se poate confunda cu substantivul o data si adverbul de timp odata. Contextul ne ajuta sa le distingem:

O data am citit, iar de doua ori am povestit. (numeral adverbial)
Am notat o data memorabila in carnet. (substantiv)
Ti-am povestit odata acea intamplare. (adverb de timp)

Comments (69)

  • MarianT

    |

    Daca numeralul este asezat langa substantivul sector intr-un antet sau in indicarea adresei unei persoane formeaza un substantiv propriu si se scrie cu majuscula(Buc. Sectorul 1……). Care sunt opiniile d-voastra?
    Multumesc.

    Reply

  • andreea*scumpika*

    |

    Am facut si eu numeralul la scoala!!!

    Reply

    • andreea*scumpika*

      |

      Si mie imi place mai intai sa ma informez ca sa pot raspunde la lectie!

      Reply

  • andreea*scumpika*

    |

    Am facut gradele de comparatie,valori,felul,dar mai avem mai multe de analizat la el!!!

    Reply

  • Doriana

    |

    E buna informatia care e scris mai sus .

    Reply

  • sss

    |

    chiar ma ajutat la teza :D

    Reply

  • sss

    |

    chiar ma ajutat la teza :D

    Reply

  • Iliescu Bianca

    |

    Chiar m-a ajutat. Multumesc mult!

    Reply

  • Bogdan Marius

    |

    În structurile nominale cu statut proprial (de tipul „Sector 1”) numeralele reprezintă elemente componente ale unui substantiv propriu compus. Așa cum structurile analitice de tipul „Ion Popescu” (cu blanc) sau cele sintetice de tipul „Anamaria” (contopire) și „Ana-Maria” (cu cratimă) sunt analizate ca substantive proprii, compuse din substantiv propriu („Ion”) și substantiv propriu („Popescu”) etc., tot așa substantivul propriu compus „Sector 1” este alcătuit din substantivul propriu „Sector” și numeralul cardinal „1”.
    Unele gramatici găsesc la nivelul structurilor nominale analitice/sintetice (compuse) o semantică internă care justifică separarea elementelor componente, atribuindu-le funcții sintactice corespunzătoare (caz în care „Popescu” ar avea funcție sintactică de Atribut Apozițional, ceea este foarte corect, dat fiind faptul că numele de familie, în general, este elementul individualizator, elementul care aduce o lămurire asupra identității lui „Ion”). Prin analogie, numeralul cardinal „1” ar avea statut singular de numeral cu valoare substantivală (nu adjectivală!) cu funcția sintactică de Atribut Apozițional (întrebare: Care sector?; răspuns: 1).
    La un examen serios (capacitate, teze unice etc.) este bine să se treacă ambele perspectiva pentru a nu apărea confuzii care să ducă la scăderea punctajului maxim ;)

    Reply

    • Bogdan Marius

      |

      ambele perspective*

      Reply

  • alina ghinea

    |

    Acest site este foarte bun pentru elevii care doresc sa se informeze in plus fata de de le-a predat profesorii.

    Reply

    • Website Admin

      |

      Multumesc Alina,
      Acest site l-am facut in primul rand pentru mine, intamplarea a fost sa vad ca si altora le-a folosit :)

      Reply

    • Anonim

      |

      Alina Ghinea, ce spui e o prostie. Profesoara mea preda mult mai mult decat este scris pe acest site mizerabil de pe care eu nu inteleg nimic.

      Reply

  • lary

    |

    Foarte bun ma ajuta!

    Reply

    • Adrian

      |

      Sincer nu ced ca tea ajutat :))))) sau te-a. …. cum crezi ca e mai bine… m-a ajutat sau ma ajutat??? Hai ma ce naiba ca e simplu :) Spor la invatat!

      Reply

      • Vadim

        |

        Pune-ti niste ochelari! A spus „mă ajută”, nu „ma (m-a) ajutat”.

        Reply

  • alina

    |

    va rog frumos sa imi ziceti analiza numeralului 17

    Reply

    • TROLL

      |

      Bă deşteapta lumii, depinde în ce context stă. Ce vrei să aflii dacă e cardinal sau ordinal?

      Reply

      • Vadim

        |

        Desteptu’ lumii, se zice „sa afli”, nu „sa afliiiiiiiiiiii”.

        Reply

      • Anonim

        |

        ba chiar aflii „”se scrie””

        Reply

  • Anonim

    |

    Foarte bun iti multumesc ma ajutat foarte mult

    Reply

  • Anonim

    |

    eu stiam ca „ma” al vostru se scrie „m-a”

    Reply

  • raluca

    |

    Cum se scrie 29

    Reply

    • Website Admin

      |

      douazeci si noua

      Reply

  • Radu

    |

    Bun site-ul m-a ajutat :)

    Reply

  • marian

    |

    noooooooooooooooooo nui bun

    Reply

    • Bi

      |

      Grea romana, nu? Ar trebui sa Mai mergi pe la scoala

      Reply

  • edy

    |

    da ma ajuta foarte mult multumesc pentru ajutor puppppppp

    Reply

  • Anonim

    |

    M-a ajutat foarte mult in privinta functiilor sintactice . Daca ar trebui sa dau o nota ar fi 9.50 deoarece apar si reclamele acelea sus .

    Reply

    • Andrei

      |

      Reclamele acelea tin site-ul in viata…

      Reply

  • Madalina

    |

    Vreau să fac o observație: ;;noaptea a lăsat pe flori / Câte trei rânduri de salbe”, e poezia Salbele, scrisă de Duiliu Zamfirescu, nu de G. Coșbuc.

    Reply

  • naspa

    |

    caut ceva si da altceva pe net

    Reply

    • Anonym

      |

      Caută altceva atunci !!!!

      Reply

  • Anonim

    |

    bun

    Reply

  • Bun

    |

    Un articol de nota 9

    Reply

  • valeria

    |

    proceduri de selectare A materialelor; procesul de adaptare A copilului,
    modalitati de realizare A standardelor.
    Intrebare:artic.posesiv se acorda cu ce?

    Reply

    • gaby

      |

      mai bine nu puteti offffffffff o my gater

      Reply

  • gaby

    |

    e naspa

    Reply

  • Anonim

    |

    daca te asculta din ce inveti de aici , 7 scrie pe tine

    Reply

  • Anonim

    |

    Fain! Ma ajuta mult

    Reply

  • cata

    |

    Mersi sper sa stiu la TEZA

    Reply

  • Gabriela

    |

    mersi sper sa fac foarte bine la teza

    Reply

  • Anonim

    |

    incomplet

    Reply

  • Anonim

    |

    trei

    Reply

  • Barbu Maria-Ramona

    |

    Sunteți super! Mi-ați oferit un răspuns pe care l-am căutat în cărți de lb. romănă timp de 10 min. Mulțumesc mult!

    Reply

  • Anonim

    |

    Acest site este pentru copiii redusi mintal. Eu sunt in clasa a saptea si profesoara mea de romana preda mult, nu cat este scris pe acest site mizerabil. Si mai e ceva, de la ea eu inteleg totul, de pe acest site nimic.

    Reply

  • Anonim

    |

    Profesoara mea preda mult mai mult decat este scris pe acest site mizerabil.

    Reply

  • anonim

    |

    Folosec si eu un numeral fractionar. De pe acest site nu inteleg nici o zecime din cat inteleg de la profesoara mea.

    Reply

  • Anonim

    |

    Si, in plus, spun ca nu exista pe lume cineva care sa predea mai bine decat profesoara mea.

    Reply

    • Anonim

      |

      tare buna profesoara asta a ta, face meditatii?

      Reply

    • Bi

      |

      Esti cam patetic

      Reply

  • Anonim

    |

    Bravo, Andrei. Asa este, asta e un site pentru redusi mintal.

    Reply

  • Anonim

    |

    Super,merci am gasit aicea ce nu am gasit pe alte site-uri !

    Reply

  • Lisa

    |

    daca sunteti „toba de carte” de la desteapta profesoara ce cautati pe net??

    Reply

  • Dicționar

    |

    îmi poate spune cineva de ce pe bancnote scrie, de exemplu, UNA SUTĂ LEI, în loc de O SUTĂ DE LEI? Mulțumesc.

    Reply

    • Anonim

      |

      Pentru ca sunt denumiri mai vechi

      Reply

  • VLAS ANA

    |

    PROFESOARA MEA MA INVATA NUMERALUL

    Reply

    • Cris

      |

      Dar nu şi unde să pui cratima.

      Reply

  • VLAS ANA

    |

    PROFESOARA MEA MA INVATA ORTOGRAFIA NUMERALULUI

    Reply

  • khrys

    |

    un verb: El s-a lovit de trei ori in usa :DDDDDDDDDDDDDDDDDDDDD

    Reply

  • 000000000

    |

    Da tare prost mai este si site-ul asta bre!!!! Dar si mai prosti sunt cei care invata de pe el!
    Profesorii ne invata cel mai bine!
    Ha,ha ,ha!!!!!!!!!!!!!!!!!1

    Reply

    • madalin

      |

      Draga fraiere,

      Cand vei avea neaparata nevoie de un raspuns urgent si nu are cn sa ti-l dea sa speram cavvei accesa un alt site mai bun ×{

      Cu repulsie,
      Madalin.

      Reply

      • Cris

        |

        Nu prea văd cum te învaţă pe tine.

        Reply

  • MONICA

    |

    C FACIVTU DEIU

    Reply

  • madalin

    |

    Draga fraiere,

    Cand vei avea neaparata nevoie de un raspuns urgent si nu are cn sa ti-l dea sa speram cavvei accesa un alt site mai bun ×{

    Cu repulsie,
    Madalin.

    Reply

  • Anonim

    |

    Mesajul este adresat lui 000000000

    Reply

  • Ioana

    |

    Cate din „cate patru” ce parte de propozitie este?Urgent va rog!

    Reply

  • Anonim

    |

    Numeralul fracționar unde este?

    Reply

Leave a comment